Demers  practico – științific referitor  la procedura de judecare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanțelor de apel, în contextul procesului de elaborare a proiectului Legii cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii

Către Consiliul Superior al Magistraturii
Curtea Supremă de Justiție
Ministerul Justiției

Demers  practico – științific 

referitor  la procedura de judecare a recursului ordinar împotriva hotărârilor instanțelor de apel, în contextul procesului de elaborare a proiectului Legii cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii

   Prin Legea nr.46 din 27 martie 2014, în vigoare din 18 aprilie 2014, în rezultatul modificărilor operate la articolele 432 și 433 Cod de procedură penală, s-a statuat judecarea  fără citarea părților la proces a recursului  ordinar împotriva hotărârilor instanțelor de apel. Astfel, conform  prevederilor articolelor 432 alin.(5) și 433 alin.(1)  CPP,  recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel este pasibil judecării fără citarea parților la proces și, respectiv, fără participarea acestora.

   În acest sens, examinând practica judiciară se observă că la Curtea Supremă de Justiție majoritatea cauzelor penale se  judecă în ordinea recursului ordinar, fără participarea părții apărării și părții acuzării.

 Această situație juridică semnalizează un set de probleme de drept, de vreme ce hotărârea instanței de recurs este dată în ultima cale ordinară de atac, ea fiind crucială pentru soluționarea cauzei penale.

  Chiar în faza inițială, când  era promovată ideea legiferării unei asemenea   proceduri, am expus punctul de vedere, care era rezervat, de vreme ce  nu se invoca argumente suficiente în susținerea acestei idei, fiind, aparent  acreditată ca fiind voința legiuitorului, dar, de fapt, ea a fost preluată din legea procesual – civilă și, respectiv, din practica judiciară în cauzele civile.

  La acel timp, dar și pe parcurs, am încercat, în măsura posibilităților, să conving oponenții, în special administrația CSJ, care susținea ideea enunțată, că în procesul penal nu sunt aplicabile principiile dreptului procesual – civil, astfel încât nu trebuie instituite măsuri restrictive artificiale pentru părțile la proces  în procedura judecării recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel, sub aspectele de a nu fi citate și, respectiv, de a nu participa la judecarea  propriu – zisă. Or, această procedură restrictivă trebuie apreciată sub aspectul proporționalității, prin prisma a cel puțin  trei criterii: a) cauzele care determină adoptarea măsurilor restrictive; b) conținutul și semnificația măsurilor restrictive și c) gradul de deviere a măsurilor restrictive de la standardul protecției generale privind accesul la justiție.

 Din această perspectivă, exprimăm convingerea că nu exista un raport judicios de proporționalitate între limitarea dreptului persoanei la un proces echitabil în calea ordinară de atac – recursul împotriva hotărârilor instanțelor de apel  și cauzele care au determinat adoptarea unei astfel de  limitări a accesului liber la justiție penală.

Restrângerea dreptului convențional, constituțional și procesual – penal enunțat nu presupune o relație justă și rezonabilă între mijloacele legislative utilizate și scopul pentru care ele sunt puse în acțiune.  Or, această relație pare a fi  foarte sensibilă, dat fiind că drepturile persoanei participante la procesul penal nu sunt subordonate garanțiilor speciale inerente privind accesul liber la justiție, în absența cărora legislația, în special Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ar deveni un instrument „ teoretic și iluzoriu”, fără aplicabilitate „ corectă și efectivă” în ordinea juridică națională ( cauzele: Bellet c. Franței, Osman c. Marii Britaniei, etc.)

 Dând curs invitației de a participa la discuțiile publice asupra proiectului de Lege cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii, întru dezvoltarea opiniilor expuse la 25. 07.19 și 18.09.19 cu privire la unele modificări preconizate la Codul de procedură penală al Republicii Moldova ( vezi pagina web AJM), în rândurile ce urmează invităm la  dezbateri practico – științifice asupra problemelor de drept legate de procedura judecării recursului ordinar împotriva hotărârilor instanțelor de apel.

  La o primă vedere, prin această procedură simplă și rapidă se evită durata procesului de judecată, se reduc  costurile legate de acțiunile procesuale, fiind omisă citarea părților și participarea lor la procesul de judecată, se obține o reducere a încărcăturii judecătorului și, trebuie să recunoaștem, se creează o situație mai confortabilă pentru judecători la judecarea recursului declarat împotriva deciziei instanței de apel.

   La o examinare mai atentă și mai profundă, se observă însă că această procedură ridică, în mod obiectiv, o serie de probleme de drept ce vizează mai multe aspecte ale procesului penal echitabil, în mod special asigurarea și garantarea drepturilor părților și a celorlalți participanți în procesul penal, prin prisma prevederilor Constituției, Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și pactelor și tratatelor internaționale în materie procesual penală privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte.

Elementul nou – judecarea recursului ordinar fără citarea părților și, respectiv, fără participarea acestora, nu dispune de argumente temeinice și serioase, deoarece:

a) nu se constată condiții obiective ce au impus modificarea procedurii privind judecarea recursului în cazul în care se atacă decizia curții de apel, de vreme ce este menținută procedura privind judecarea recursului în cazul în care se atacă sentința judecătoriei, care, în principiu, este similară;

b) nu sunt evidențiate finalitățile urmărite prin implementarea acestor reglementări și nu este clar efectul juridic al aplicării lor, prin prisma respectării dreptului persoanei la un proces de judecată echitabil;

c) nu se bazează pe izvoarele dreptului în legislațiile comparate și pe principiile marilor sisteme de drept din lume; efectuând un studiu comparat nu am găsit în ale legislații procesual – penale reglementări similare ce prevăd judecarea recursului, ca cale ordinară de atac, fără citarea părților și fără participarea persoanelor ale căror interese sunt atinse prin motivele invocate de recurent.

Procedura cu privire la judecarea recursului ordinar fără citarea parților la proces prevăzută la art. 433 alin.(1) CPP, sub aspectul comparativ între instituțiile de drept procesual – penal cu un domeniu comun determinat, nu este în concordanță cu procedura judecării recursului împotriva hotărârilor judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, prevăzută la articolul 447 CPP, din care rezultă citarea obligatorie și participarea părților procesului penal la ședința de judecată.

 Astfel, în legea procesual – penală națională persistă o situație juridică confuză și inexplicabilă, cu un tratament diferențiat și inegal al subiectelor de drept, când procedura judecării recursului în cazul în care se atacă sentința judecătoriei și procedura judecării recursului în cazul în care se atacă decizia curții de apel, sunt total diferite, deși în ambele cazuri se judecă cauza penală în aceiași cale ordinară de atac. 

În treacăt, se mai observă că nu există o altă diferență, decât numărul judecătorilor din completul de judecată,  între procedura de  judecare a recursului fără citarea parților la procesul de judecată  și procedura de examinare a admisibilității în principiu a recursului – situație, care, la fel, creează o mulțime de semnificații disparate noțiunii –  recursul ordinar.

Procedura de judecare a recursului fără citarea părților la proces nu prevede ordinea de desfășurare a ședinței de judecată; totodată, potrivit legii, nu se încheie procesul – verbal al ședinței de judecată și nu se utilizează mijloacele de înregistrare audio și/sau video ori alte mijloace tehnice.

Această procedură nu prevede expres locul desfășurării ședinței de judecată și cum se manifestă solemnitatea și publicitatea ședinței de judecată, de vreme ce, potrivit legii, accesul publicului, precum și părților la proces, nu este interzis, etc.

În atare situație, procedura respectivă nu respectă, în deplină măsură, principiile procesului de judecată echitabil: transparența, publicitatea și accesibilitatea, precum și îngrădește dreptul persoanei de a înainta cererea de recuzare în cazul în care consideră că există incompatibilitatea judecătorului.

Or, judecarea recursului ordinar fără citarea părților eclipsează substanțial principiile fundamentale ale procesului de judecată: accesul la justiție, dreptul la apărare şi egalitatea armelor în procesul penal, precum și nu respectă condițiile generale ale judecării cauzei penale în căile ordinare de atac prevăzute la articolul 314 alin. (1) CPP: nemijlocirea, oralitatea și contradictorialitatea.

La fel, prezentarea referinței solicitate în baza art. 431 alin.(1), pct.1/1 CPP, în cadrul aceste proceduri, suferă de anumite deficiențe, în special în cazul în care persoana n-a primit această solicitare, deoarece se află în detenție ori în alt loc necunoscut, iar instanța nu dispune de asemenea date,  sau pentru depunerea referinței solicitate, persoana vizată cere desemnarea  avocatului din oficiu, etc.

În cadrul acestei proceduri, există riscul de a nu fi prezentate referințe motivate din partea condamnaților, iar la dosar să lipsească  datele că părțile cunosc despre judecarea recursului, etc.

În context, evidențiem temeiul pentru judecarea recursului în ședință publică – dacă Colegiul format din 3 judecători consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudență, prevăzut la  articolul 432 alin.(5) CPP.

Această normă procesual – penală, ce indică la unicul temei pentru judecarea în ședință publică a recursului ordinar declarat împotriva deciziei curții de apel, are un caracter general și ambigue, nu este clară și precisă, astfel încât, fiind susceptibilă de interpretări judiciare subiective și diverse, creează riscuri de practici judiciare imprevizibile și surprinzătoare; or, de felul cât de clară și coerentă este formulată norma respectivă, depinde cât de uniformă și unitară va fi aplicată legea.

Ca consecință, la această dimensiune de judecată a cauzei penale în calea ordinară de atac – recursul împotriva hotărârilor instanțelor de apel, s-au acumulat și continue să se acumuleze mai multe puncte de vedere atât ale practicienilor, cât și ale doctrinarilor, deseori diverse și controverse, majoritatea orientate asupra încercărilor de sintetizare și ordonare a cunoștințelor teoretice și practice, în vederea respectării și asigurării  principiilor de bază a procesului penal, în special  dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiție, contradictorialitatea în procesul penal, etc.

Considerăm că în procedura respectivă ideea de justiție nu trebuie sacrificată de dragul simplificării exagerate și conformității funcționale, de vreme ce modalitatea în care este reglementată introduce riscuri enorme și evidente pentru înfăptuirea corectă a actului de justiție. Existența unor dispoziții extrem de generale, fără detalierea unor soluții ce se impun în diverse situații ce se pot ivi, creează riscuri majore de a comite erori judiciare la judecarea recursului fără citarea părților la proces sau de emiterea unor soluții formale, cum ar fi  dispunerea rejudecării cauzei ce către instanța de apel.

Prin urmare, sub aspectul asigurării garanțiilor și condițiilor egale în toate cazurile și pentru toate persoanele la un proces de judecată echitabil, urmărind scopul realizării principiilor de elaborare, adoptare și aplicare a legii: oportunității, coerenței, consecvenței și echilibrului între reglementările concurente,  pledăm pentru o singură procedură de judecată în recursul ordinar, sub aspectul că cauza penală să se judece în această cale ordinară de atac cu citarea și, respectiv, cu participarea procurorului și persoanelor indicate la articolul 401 CPP.

Soluția pentru care optăm este formată în acord cu prevederile consfințite în articolele 20, 26, 54 din Constituție; articolele 6 alin. (1) și 13 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale; în articolul 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; concomitent fiind în coroborare cu prevederile din  articolele 17 alin.(1) și (2), 19 alin.(1) și 24 din Codul de procedură penală.

Călăuzitoare, în acest sens, este și Hotărârea Curții Constituționale nr. 16 din 19.07.2005 „ Privind controlul constituționalității unor dispoziții ale art.421,art.423 alin(1), art.452 alin(1) și art.455 alin (3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova”, în care, printre altele, este stipulat „ Apreciind drept neconstituționale prevederile respective ale art.421 din Codul de procedură penală, Curtea a recunoscut de fapt dreptul subiecților indicați in art.401 alin.(1) pct.2)-4) de a declara personal recurs împotriva hotărârea instanțelor de apel și, implicit, de a participa personal la judecarea recursului.”

În această ordine de idei, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra necesității garantării și protejării dreptului persoanei la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele  legitime ( art.20 din Constituție) și asupra dreptului la apărare ( art.26 din Constituție) în multiple hotărâri ( nr.20 din 16.06.1997; nr.22 din 30.06.1997; nr.10 din 17.03.1998; nr.16 din 28.05.1998; nr.8 din 15.02. 2000; nr.7 din 13.02. 2001; nr.46 din 24.11.2002; nr.12 din 19.06. 2003; nr.2 din 19.02.2004).

      În concluzie, urmare a opiniei expuse, cu titlu de lege ferenda, propunem abrogarea articolului 432 alin.(5) CPP și, respectiv, excluderea din  articolul 433 alin.(1) CPP a sintagmei: „ Recursul se judecă fără citarea părților la proces”.

Această propunere urmărește scopul de a  asigura și a garanta accesul liber la justiție a persoanei participante la procesul penal, alegerea reală, dar nu declarativă, a poziției, modului și mijloacelor de susținere a ei de către partea apărării și partea acuzării, fiind independente de instanță, de alte organe ori persoane, de vreme ce instanța de recurs ordinar, prin definiție, nu se manifestă în favoarea vreunei dintre părțile procesului penal.

    Justiția, ca serviciu public, se înfăptuiește pentru justițiari, respectiv, participarea părților în cursul procesului penal, inclusiv și la judecarea recursului ordinar împotriva hotărârilor instanțelor de apel, trebuie asigurată real și efectiv, dar nu restricționată prin lege.

P.S. Anticipând discuții, polemici și critici constructive pe marginea opiniei propriu – zise, care, de altfel sunt firești și așteptate, sub aspectul că revenirea la judecarea recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel cu citarea și, respectiv, cu participarea părților la procesul penal ar conduce la  complicarea și îngreunarea desfășurării procedurii respective, subliniem că, concomitent, în contextul procesului de elaborare a proiectului Legii cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii, este nevoie de implementat și un nou concept cu privite la stemul gradelor de jurisdicție în procesul de judecată a cauzelor penale, la bază fiind constituit dublu grad de jurisdicție penală, astfel încât judecarea majorității cauzelor penale să se desfășoare în două nivele jurisdicționale: judecata în fond – de către judecătorie și judecata în recurs ordinar – de către Curtea de apel; totodată fiind menținute căile extraordinare de atac: recursul în anulare și recursul în interesul Legii – competențe exclusive și de bază a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție.

Cu privire la sistemul gradelor de jurisdicție în procesul de judecată a cauzelor penale am elaborat  opinia corespunzătoare, publicată în Revista Institutului Național de Justiție, nr.2, 2013, pag.43-48, precum și în cartea „ Probleme de drept și soluții în opinia separată a judecătorului”, Chișinău 2017, pag.140 – 162.

Această opinie a fost expediată Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție și Ministerului Justiției, în repetate rânduri, ultima dată la 25 iulie 2019 prin demersul  practico – științific cu privire la perfecționarea și îmbunătățirea Legii procesual – penale a Republicii Moldova, în contextul procesului de elaborare a proiectului Legii cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție și a organelor Procuraturii. 

 

 Sergiu Furdui,  judecător la Curtea de Apel Chișinău, doctor în drept, conferențiar universitar
22 noiembrie 2019