COMUNICAT AJRM. Ameninţări inadmisibile la independenţa justiţiei

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova se declară îngrijorată de atacurile dure în adresa justiției din ultima perioadă, prin care magistrații sunt caracterizați prin afirmaţii generalizatoare ca fiind influențabili, motiv pentru care considerăm asemenea declarații extrem de periculoase, capabile să contureze imaginea unei ameninţări inadmisibile la independenţa justiţiei și o imixtiune în procesul de înfăptuire a acesteia.

Separația și colaborarea puterilor reprezintă piatra de temelie a oricărei societăți democratice. Aceasta presupune o delimitare clară a competențelor și obligațiilor în condițiile respectului reciproc între instituțiile statului. Exercitarea competențelor are loc conform procedurilor stabilite prin lege, fapt care urmează a fi luat în considerare în cazul manifestării dezacordului cu activitatea unei anumite instituții.

În temeiul Legii, puterea judecătorească se exercită numai prin instanţă judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri, iar judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili şi se supun numai legii. Judecătorii iau decizii în mod independent şi imparţial şi acţionează fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, inclusiv judiciare.

Prin urmare, orice discurs cu privire la statutul judecătorului în procesul de înfăptuire a justiției, nu trebuie  să afecteze atît independența sistemului judiciar, cît și încrederea pe care, într-o societate democratică, competenta și corectitudinea instanțelor judecătorești trebuie să o inspire societății. Într-un stat de drept, extrapolarea nemulțumirilor referitoare la examinarea unor cauze, asupra întregului sistem judiciar, sînt inadmisibile, or asemenea afirmații aduc, inevitabil, atingere principiului separației și colaborării puterilor în stat și, implicit independenței judecătorilor.

Dezacordul cu soluțiile pronunțate de către instanțele judecătorești poate fi exprimat în forme adecvate. În cazul reprezentanților puterilor legislative și executive, obiecțiile la adresa activității puterii judecătorești urmează a fi exprimate în condițiile unei temperanțe instituționale adecvate.

Din aceste considerente, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova, cheamă toate persoanele, inclusiv exponenții politici, ce exprimă opinii cu privire la sistemul judecătoresc, să manifeste corectitudine și echilibru în discursurile sale, astfel încît consolidarea independenței puterii judecătorești să nu fie afectată în nici o formă, determinînd încrederea cetățeanului în actul de justiție.