Despre partea proastă a lucrurilor în justiție

Partea plină a paharului în conflictul dintre judecători vs Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii este că atunci când sistemul se ceartă pe interior noi avem de câștigat. E bine, fiindcă atunci când ei se împacă între ei, dispare câte un miliard din visteria statului.

 Astăzi, câteva rânduri despre legalitatea acțiunilor acestui conflict cu prim-ministrul ieșit în frunte. Adică despre partea proastă a lucrurilor.

Nici o tabără nu are dreptate în acest conflict, deoarece și o parte și alta au acționat pe lângă textul legii și nu în conformitate:

1. De competența CSM ține convocarea adunărilor ordinare nu și convocarea adunării extraordinare a judecătorilor. ( art.23-1 alin.(3) și alin.(4) din Legea 514/1995).

Cu alte cuvinte judecătorii, cu majoritate de 50 la număr, au avut tot dreptul să convoace adunarea extraordinară cu pricina, iar CSM era dator să acorde tot suportul logistic pentru a asigura desfășurarea ei.

2. Judecătorii nu au avut temei legal să adopte hotărârea de revocare a membrilor CSM fiindcă nu au fost întrunite pentru acest exercițiu nici una din condițiile prevăzute în art.12 alin.(2) din Legea 947/1996.

3. În acest conflict unui prim ministru iar fi stat bine să fie arbitrul și nu suporterul unei tabere, al CSM-ului.

Cât de nobilă nu ar fi intenția, încălcarea legii nu poate fi încurajată de către un prim ministru. Or, cei care privesc de la o parte nu vor realiza la un moment care este diferența dintre stat și infractor.

Până la urmă,statul de drept este acolo unde statul în primul rând respectă legea, atunci când condițiile te obligă.

Dar de unde să avem stat de drept, dacă în timp ce ei, acolo sus, violează Constituția la scenă deschisă, noi, aici jos, ( cei drept nu toți ) aplaudăm frenetic din galerie.

P.S
Până la urmă cei din CSM ar trebui să plece. La starea de lucruri în justiție cu ei în frunte în ultimii ani, nu au nici un merit să mai continuie acolo. Nimic, în afară de reflexul de a pupa mâna puterii politice ori de câte ori se schimbă ea.”

Ion Dron