Reuniunea bordului MEDEL de la Sofia

În perioada 16-17 noiembrie 2018 în capitala Bulgariei, Sofia si-a desfășurat lucrările reuniunea bordului MEDEL, în cadrul căreia au fost puse în discuție mai multe chestiuni de interes general cum ar fi de exemplu:

  • rolul decătorilor și procurorilor în dezbaterea publică privind statul de drept, prin care a fost statuat că magistrații nu doar au permisiunea, dar au datoria de a participa la informarea societății cu privire la drepturile cetățenilor și la consolidarea statului de drept și a percepției acestuia;
  • Medel a împărtășit opinia raportului „Etica juridică – principii, valori și calități”, aprobat prin Declarația de la Londra privind etica judiciară, adoptată de Rețeaua europeană a consiliilor pentru justiție în 2010.
  • A fost reamintit Avizul nr. 18 al CCJE, aprobat în noiembrie 2018, în care se afirmă că „există o linie clară între libertatea de exprimare și critica legitimă, pe de o parte, și lipsa de respect și presiunea excesivă asupra sistemului judiciar pe de altă parte și că, criticile publice ale sistemului judiciar trebuie să respecte întotdeauna cerințele prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din CEDO și la articolul 18 din Recomandarea Rec (2010) 12 „.

Totodată, în cadrul bordului MEDEL au fost desfășurate alegeri privind acceptarea a 2 organizații noi și anume a Asociației Judecătorilor din Muntenegru precum și a unei Asociații de Procurori din Polonia.

În cadrul ședinței au fost abordate chestiuni privind desfășurarea unor acțiuni contrare principiului ,,rule of law” de catre o asociatie nou formata GONGO din Serbia. În același timp, fost aprobat un Aviz (statement) în cadrul reuniunii din Sofia privind rolul judecătorului în dezbaterile publice. Într-un final, cei prezenți au fost informați despre crearea paginii de facebook a MEDEL lului – MEDEL EUROPE.