Timp de șase luni, la Curtea Supremă de Justiție au fost înregistrate 5.632 de dosare de judecată

Totodată, la începutul anului, în cadrul instanței se mai aflat 887 de cauze nesoluționate. În rezultat, în primul semestru al anului, magistrații au soluționat 4.960 de dosare. Datele au fost publicate de către Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești.

Dintre dosarele în ordine de recurs examinate, cele mai multe au fost dosare civile, 538 la număr, urmate de cele penale – 487 și de contencios administrativ – 323. Totodată, timp de șase luni, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au mai examinat 126 de dosare comerciale și 45 de cereri de revizuire a hotărârilor pronunțate de Colegiile instanței. Totodată, CSJ a soluționat 14 dosare examinate în prima instanță. Astfel, per general, peste 76 la sută dintre dosare au fost încheiate.

La începutul lunii iulie, 1.559 de dosare erau pe rol la Curtea Supremă de Justiție.

Conform datele publicate, în primul semestru, la Curtea Supremă de Justiție au activat 29 de judecători. Sarcina media lunară a cauzelor încheiate este de 28,5.