A avut loc Congresul ordinar al AJRM

IMG_3601ab

Sîmbătă, 30 septembrie în incinta Judecătoriei Chișinău (fosta Botanica din strada Zelinschi) și-a desfășurat  lucrările Congresul ordinar al Asociației Judecătorilor din Republica Molodva, for la care au participat magistrați din toate instanțele țării. În raportul său de dare de seamă, președintele în exercițiu al AJRM dl Ion Druță a trecut în revistă cele mai relevante evenimente, menționînd între altele rolul importat al Asociației Judecătorilor în procesele de reformă demarate în Republica Moldova.  Druță a mai informat mebrii Asociației despre faptul că delegații AJRM au participat la lucrările mai multor reuniuni internaționale, iar anul acesta, AJRM a asigurat cu brio desfăşurarea Reuniunii Anuale a Asociației Europene a Judecătorilor, întrunind peste 150 de participanţi din 34 de țări.

Prezent la eveniment, Mihai Poalelungi, președintele CSJ a ținut să atenționeze judecătorii că pe parcursul ultimilor ani s-a făcut un efort considerabil și că remunerarea judecătorilor nu mai este o problemă. Una dintre marile probleme ar fi calitatea examinării dosarelor, dar și imaginea judecătorului în societate, imagine care are mult de suferit în ultima perioadă. Poalelungi a menționat de asemenea necesitatea cunoașterii limbilor de circulație mondială, fără de care nu poate fi o conectare la sursele internaționale de specialitate. În acestă ordine de idei, președintele CSJ a informat că, în curînd vor fi implementate cîteva proiecte mari de instruire, în special a tinerilor magistrați,  în SUA, Germania și, probabil Cehia. «Nu vreau să provoc un conflict între generații, dar trebuie să recunoaștem că, pe alocuri, tinerii magistrați sînt mai bine informați și dispun de mai multe abilități decît cei care ne-am obișnuit să-i numim cu experiență», a spus Mihai Poalelungi. Iar Victor Micu, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a specificat că, prin modul de organizare a Reuniunii Anuale a magistraților euroepeni care a avut loc în mai la Chișinău,  AJRM a fost pe rol de ambasador al Moldovei. Delegații europeni au rămas fascinați de felul în care au fost tratați și de profunzmea dialogului lansat în cadrul sesiunilor de dezbateri. În șirul problemelor existente Micu a amintit de insuficiența judecătorilor în raioane. Dacă la Chișinău locurile de judecător în mare parte sînt completate, în unele centre raionale avem cîte 2-3 judecători care au în gestiune mii de dosare. Micu a mai informat publicul prezent că pe 20 octombrie va avea loc ședința de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Din componența Asociației Judecătorilor fac parte 319 membri, alții 15 fiind acceptați prin cerere în rîndurile Asociației chiar în ziua desfășurării Congresului.

 

IMG_3610ab

IMG_3598ab
IMG_3601abIMG_3613ab

IMG_3614ab