Preşedintele CSM: Gradul de transparenţă în sistemul judecătoresc a sporit

| Vizualizări: 573 | Print Print

 

micu-victor430x250Gradul de transparenţă în sistemul judecătoresc a sporit prin accesul persoanelor la hotărârile adoptate. Iar actele judecătoreşti se efectuează cu mai multă biectivitate, respectându-se în mare parte termenele prevăzute de lege. Declaraţia aparţine preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi a fost făcută în cadrul unui material IPN cu ocazia celor 25 de ani de Independenţă a Republicii Moldova.

„Actul de justiţie a căpătat o mai mare încredere în societatea civilă datorită calităţii şi transparenţei sale. Recunosc, mai sunt încă multe de realizat în acest sens, dar se depune maximă diligenţă întru atingerea tuturor scopurilor propuse”, a declarat Victor Micu. Preşedintele CSM susţine că, pe parcursul celor 25 de ani de independenţă, în ceea ce ţine de sistemul judecătoresc, s-au produs mai multe schimbări spre bine: s-a îmbunătăţit calitatea actului de justiţie şi accesul cetăţenilor la justiţie, s-au creat condiţii necesare pentru înfăptuirea actului de justiţie în termene rezonabile şi în baza legii, s-a armonizat legislaţia în mare parte cu acquis-ul european. S-au produs şi alte realizări. Victor Micu recunoaşte că sunt şi restanţe la capitolul reforma judecătorească, dar dă asigurări că se fac eforturi considerabile pentru a le depăşi. «Accentuez faptul că marea majoritate a judecătorilor îşi fac datoria cu onestitate. Mai sunt însă probleme legate de calitatea actului judecătoresc şi de termenele de examinare a dosarelor, din cauza numărului mare de dosare ce se examinează de instanţele judecătoreşti. Astfel, ca dovadă, doresc să exemplific că în anul 2015 de către instanţele judecătoreşti, în care activează 430 de judecători, s-au examinat aproximativ 250 de mii de dosare, ceea ce constituie, după mine, un număr impunător de dosare», spune Victor Micu.

Shortlink:

S U S