Neconstituţionalitatea şi neconvenţionalitatea modificărilor aduse statutului judecătorilor din Republica Moldova

| Vizualizări: 1.558 | Print Print

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
Mihai Poalelungi

Prin Legea nr. 153/2012[1] prin care au fost modificate alin. (4) şi (5) ale art. 19 din Legea nr.544-XIII/1995 cu privire la statutul judecătorului[2], principiul constitutional al independentei judecatorilor este alterat iremediabil, sub aspectul inlaturarii unei garantii a acestuia, respectiv imunitatea de care se bucurau acestia sub imperiul vechii legi.

Prin schimbările intervenite, judecătorii ar fi privaţi de un drept fundamental, rămânând fără suportul Consiliului Superior al Magistraturii, in cazul săvârşirii unor categorii de infracţiuni. Astfel, de la intrarea în vigoare a modificărilor legislative menţionate, nua mai este necesar acordul Consiliului Superior al Magistraturii la pornirea urmăririi penale în privinţa magistraţilor pe semnele infracţiunilor prevăzute de articolele 324 şi 326 ale Codului penal al Republicii Moldova, precum şi pentru reţinerea, aducerea silită, arestarea sau percheziţionarea judecătorilor în legătură cu aceleaşi infracţiuni. La fel, a fost abrogată prevederea legală, potrivit cărei, judecătorul reţinut, în cazul în care este bănuit că a săvârşit o contravenţie administrativă, urmează a fi eliberat imediat după identificare.

Aceste modificari legislative, aparent bine intentionate, pot avea ca efect slabirea sistemului judiciar din Republica Moldova, prin afectarea independentei justiei si, indirect, ar goli de continut esafodajul statului de drept.

Potrivit alin.(1) al art. 116 din Constitutia Republicii Moldova “Judecatorii instantelor judecatoresti sunt independenti, impartiali si inamovibili potrivit legii.” Un sistem judiciar cu adevarat independent in raport cu celelalte puteri, respectiv legislativa si executiva, este piatra de temelie a unui stat de drept, consfintit in Constitutie in alin. (3) al art.1. In lipsa unei justitii independente, eficiente si democratice, statul de drept ar deveni o constructie teoretica si iluzorie, venind in contradictie cu Constitutia si cu principiile Curtii Europene a Drepturilor Omului. In conditiile RM statul de drept este inca departe de a fi o realitate, acesta trebuind sa fie rezultanta efortului comun  al celor trei puteri.

Daca in democratiile avansate din Uniunea Europeana, cele trei puteri sunt consolidate pe deplin, notiunea de „separatie” fiind tradusa si in realitate, nu acelasi lucru se intampla in statele din fostul bloc socialist, in speta din fosta URSS. In aceste state, in conditiile unor realitati economice inca precare si a deficientelor de intelegere si functionare corecta a mecanismelor democratiei, influenta politicului asupra justitiei reprezinta un adevar crunt. Drept consecinta, de multe ori principiul separatiei puterilor, mai ales in cazul celei judecatoresti de celelalte doua, ramane doar un deziderat. Tocmai de aceea, independenta judecatorilor trebuie consolidata, orice incercare de modificare a statutului acestora impunand o analiza profunda si ampla a tuturor conditiilor si a posibilelor efecte, pornind de la realitatile din fiecare stat in parte. Este de necontestat faptul ca orice reforma in societate, in special cele care vizeaza lupta impotriva coruptiei, ar trebui sa inceapa cu sistemul judiciar, prin intermediul caruia urmeaza a se impune principiul legalitatii peste tot, inclusiv in functionarea puterilor legislativa si executiva. In aceste conditii, se impune a fortiori consolidarea independentei sistemului judiciar, inclusiv prin intermediul imunitatii depline a judecatorilor.

Prin eliminarea imunitatii judecatorilor, insotita de o ampla dezbatere publica asupra acestor modificari legislative, se creeaza prezumtia ca toti membrii sistemului judiciar sunt corupti. De asemenea, s-a indus opinia ca imunitatea acordata judecatorilor constituie un privilegiu si un paravan pentru acte nedemne de profesia de judecator. Or, imunitatea este justificata in mod obiectiv, ea constituind o garantie a independentei acestora in cazul unor posibile presiuni si abuzuri. In plus, lupta cu judecatorii corupti, a caror vinovatie va trebui stabilita in urma unui process echitabil, nu trebuie facuta prin stirbirea imaginii intregului sistemul judiciar si vulnerabilizarea independentei justitiei. Majoritatea judecatorilor sunt oameni onesti, care isi fac datoria onorabil. “Curatarea stupului” nu trebuie sa echivaleze cu nimicirea acestuia. Cea mai buna solutie pentru curatarea sistemului este  reevaluarea tuturor judecatorilor (eng. “wetting process”) si învestirea cu dreptul de a judeca doar a celor care întrunesc toate criteriile: competentă, integritatea morală si profesională.

Potrivit art. 6 din Constituţia Republicii Moldova, puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin. Siguranţa cetăţenilor este definită de acest principiu inerent oricărei democraţii. Modificările suferite de alin. (4) şi (5) ale art. 19 din Legea nr.544-XIII/1995 ar putea fi lesne interpretate ca o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei. Deşi Secţiunea a 3-a – Procuratura – este situată, în context constituţional, sub arcul Capitolului IX – Autoritatea judecătorească –, procurorii nu fac parte din puterea judecătorească. Sunt suficiente, în argumentarea noastră, dispoziţiile art. 125 din Constituţie care prevăd că Procurorul General al Republicii Moldova este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia şi că procurorii ierarhic inferiori îi sunt subordonaţi. De lege lata, indiferent de teoriile vehiculate, procurorii nu sunt deloc independenţi faţă de puterea legislativă (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Dumitru Popescu c. României din faţa CEDO), acestia fiind asociati puterii executive.

Reper fundamental al democraţiei, principiul separaţiei puterilor în stat nu trebuie analizat ignorând realitatea. Nu în zadar legiuitorul constituţional a prevăzut în art. 6 şi termenul de „colaborare”. Colaborarea puterilor însă nu dă frâu liber încălcărilor raporturilor constituţionale dintre acestea. Procurorii, care poarta anathema agentilor executivului, nu trebuie să aibă la îndemână instrumente cu care să intervină în procesul de realizare a justiţiei, contrar Constituţiei, dar şi tuturor recomandărilor şi tratatelor internaţionale. Cu regret, recentele modificări ale statutului judecătorilor au semnificaţia unei involuţii şi nu cea a unei evoluţii, cum era de aşteptat. Să nu uităm că în fosta URSS procuratura constituia principala armă a politicului. Binevenită ar fi fost o reformă a sistemului organelor procuraturii, iar astfel, „primenirea” nu s-ar fi lovit de oprobriul public. Mai mult decat atat, combaterea coruptiei este sarcina de baza a organelor de procuratura si politie, in virtutea atributiei acestora de a constata la timp si in mod complet faptele de coruptie. Instantele de judecata nu sunt organe de lupta cu coruptia si criminalitatea. Ele au rolul de a afla adevarul si de a realiza un rol educativ al judecatii precum si, prin impunerea pedepselor adecvate, un rol preventiv si sanctionator in lupta cu criminalitatea, inclusiv cu coruptia. Din pacate, sistemul procuraturii in RM a ramas asa cum a fost, acesta nefiind ocolit de morbul coruptiei. In aceste conditii, a permite procurorilor sa decida soarta judecatorilor, fara niciun control prealabil si sub obladuirea politicului reprezinta un adevarat atentat la independenta judecatorilor.

Prin modificările alin. (4) şi (5) ale art. 19 din Legea nr.544-XIII/1995, a fost perturbat un echilibru constituţional. Numirea judecătorilor în funcţie se face, potrivit art. 116 alin. (2) din Constituţie, de către Preşedintele Republicii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Începerea urmăririi penale a judecătorilor avea loc numai cu acordul aceluiaşi Consiliu. Precum am văzut, acordul Consiliului nu mai este necesar în anumite cazuri. Din economia dispoziţiilor constituţionale aferente situaţiei noastre, reiese că principiul simetriei, reflectat prin intervenţia Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie să fie incident în toate etapele existenţiale ale funcţiei de judecător. Chiar dacă art. 116 alin. (6) lasă în seama legiuitorului organic stabilirea sancţiunilor pentru judecători, legea organică nu trebuie să contravină spiritului şi principiilor constituţionale, în sens contrar ea încălcând supremaţia legii fundamentale (Lex inferior non derogat lex superiori).

Schimbările intervenite în statutul judecătorilor contravin alin. (1) al art. 116 din Constituţie, prin raportare la independenţa, imparţialitatea şi inamovabilitatea judecătorilor din Republica Moldova, valori la care face referire jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Art. 8 din Constituţie consacră principiul Pacta sunt servanda, autorităţile statale fiind obligate să respecte tratatele la care Republica Moldova este parte. Alcătuind un “bloc de convenţionalitate” împreună cu Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – în cazul dat aceea privind art. 5§3 şi art. 6 ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale – subliniază cerinţa independenţei judecătorilor faţă de celelalte puteri ale statului (Schiesser c. Elveţiei), evidenţiază faptul că într-o societate democratică instanţele judecătoreşti nu trebuie să fie supuse presiunii politice (Guja c. Moldovei), precum şi imperativul protecţiei judecătorilor, în contextul libertăţii de expresie (Saygili şi alţii c. Turciei). De altfel, modificările legislative avute în vedere nu fac altceva decât să scadă din „încrederea pe care tribunalele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire justiţiabilului” (Remli c. Franţei), pentru că independenţa judecătorilor nu este doar o condiţie pentru o funcţionare impecabilă a justiţiei, ci şi una pentru deplina libertate a individului, pentru protecţia lui în faţa puterii statale. Accentuăm aşadar obligaţia pozitivă a Republicii Moldova de a legifera respectând valorile consacrate de Convenţie şi de jurisprudenţa Curţii dela Strasbourg. Astfel cum s-a statuat in jurisprudenta Curtilor Constitutionale din Europa, dispozitiile constitutionale potrivit carora judecatorii sunt independenti si se supun numai legii nu au caracter declarativ, ci constituie norme constitutionale obligatorii pentru Parlament, care are obligatia de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzatoare de asigurare reala a independentei judecatorilor fara de care nu se poate asigura, fara de care nu se poate concepe existenta statului de drept.

Prioritatea guvernării este, fără niciun dubiu, aderareala Uniunea Europeană. Din moment ce un stat îşi propune realizarea acestui obiectiv, trebuie să întrunească anumite condiţii. Personal, consider că stabilitatea instituţiilor, supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului sunt condiţii indispensabile pentru realizarea unui stat european.

Îmi exprim convingerea că, în contextul argumentelor sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 153/2012 privind modificarea alin. (4) şi (5) ale art. 19 din Legea nr.544-XIII/1995 cu privire la statutul judecătorului, judecătorii constituţionali nu vor întâmpina dificultăţi în a restabili traseul democratic pe care autorităţile Republicii Moldova s-au obligat să-l consolideze faţă de cetăţeni.

Calea spre Uniunea Europeană nu admite abateri.

 

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
Mihai Poalelungi

 


[1] Publicată în Monitorul Oficial al RepubliciiMoldova nr. 185 din 31.08.2012.
[2] Republicată în Monitorul Oficial al RepubliciiMoldova nr.117-119/946 din 15.08.2002.


Shortlink:

S U S